Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

AMINTIRI LITERARE. Un pic de venin pentru….Tudor ARGHEZI

Primit pentru publicare: 4 apr. 2017
Autor:   Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 9 apr. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

AMINTIRI LITERARE

Un pic de  venin  pentru….Tudor  ARGHEZI

 

   Eram student la Cluj prin 1964, când venerabilul stihuitor venise la casa de Cultură a studenţilor, iar noi, tinerii filologi, puhoi, să-l vedem, să-l auzim.   Cu glasul domol ruginit din pricina anilor,  ne-a relatat o întâmplare din vremuri când –se putea spune- era  tânăr sau destul de tânăr

    Pe când  avea   în jur de 45  de ani,  marele scriitor  s-a îmbolnăvit. A mai  fost bolnav  domnia-sa şi altădată, ca şi noi  de altfel, dar acum  nu-i  venea de  hac stării  în  care se afla. Il dureau grozav oasele şi mai rău decât  durerea  era  că începuse a se mişca tot mai greu şi apoi  căzu chiar la pat.  Până la aşa stare de tot neplăcută, merse la toţi doctorii, la cei mai vestiţi pe care-i cunoştea. L-au ciocănit, l-au întors pe toate părţile, i-au pus felurite diagnostice şi i-au dat medicamentele vremii, dar…nimic şi iar nimic. A ajuns până la Moscova. Omul  se credea pierdut. Până-ntr-o zi, când Dumnezeu, în marea Lui îndurare  ne scoate-n cale  cele la care nici nu gândim.

   Intră într-o dimineaţă, în camera lui de sus, de la Mărţişor un…vânător din Argeş. Vânător ca toţi vânătorii, în ştiuta lor costumaţie de verde precum pădurea,  nelipsita puşcă, pălărie cu pană, o raniţă şi mai ales un zâmbet triumfător pe buze :

       -Todore, (aşa-i zicea popular lumea şi prietenii) eu te voi face bine !
       -Dumneata ? izbucni în râs bietul bolnav. Atâţia doctori  şi aparate n-au putut afla  capătul bolii ăsteia şi  iaca cine vine să mă vindece ! Se vede că-s  cu  adevărat la  capăt dacă vin vânătorii să mă salveze.
        -Nu râde, c-ai să   vezi !

   Omul îşi scoate raniţa, ia de acolo o seringă şi  îi pregăteşte o injecţie. Arghezi nu zice nimic. Aşteaptă răbdător, gata să îndure cu  stoicism  şi gluma asta, după ce luase destule hapuri şi injecţii  care cel mult l-au amorţit.

    După vreo cinci zile, bolnavul simţi că începe să se mişte mai bine. In  zece zile era prin cameră şi curând, minune…prin curte. Boala, teribila boală fusese învinsă.  Şi de cine ?…Absolut de necrezut! De atunci şi pănă la anii  târzii -căci  trăise 87 de ani- neputinţa aceea teribilă nu a mai  revenit. Speriată probabil de vânătorul din Argeş…  La acestea, scriitorul adăugase :

         «  -Imi pare nespus de rău că nu am reţinut reţeta miraculosului preparat al vânătorului meu, dar atâta ştiu, că una  din componente  era  veninul  de  albine. Acesta m-a făcut sănătos. Poate ar fi fost de mare folos  şi altora, dar amicul meu nu mai  e de mult, Dumnezeu să-l  odihnească şi să-i răsplătească. »

                                              

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5