Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

NEMURITORII (1). LUCIA OLARU NENATI

Primit pentru publicare: 28 Nov. 2017
NEMURITORII
Autor: Ovidiu CHELARIU
Publicat: 30 Nov. 2017
Tehnoredactare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

NEMURITORII (1)

LUCIA OLARU NENATI

 


Născută la Rădăuți, jud. Suceava, în data de 20 februare 1949. Absolvă gimnaziul și cursul liceal în urbea sa natală, mai exact la Liceul Teoretic „Eudoxiu Hurmuzache” (1963-1967). Urmează apoi Facultatea de Filologie, secția română-latină-engleză, a Universității „Al.I.Cuza” din Iași (1967-1972). Pe baza unei burse, are prilejul să studieze și la Universitatea de stat „Chico” California (SUA) – 1995. În anul 2000, obține titlul de doctor în științe umaniste- filologie, la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași, cu teza: „Reviste literare, focare de cultură și conștiință națională în nordul țării întregite” (1919- 1930).

După terminarea Facultății intră în câmpul muncii:
1972-1977, muzeograf la Muzeul „Mihai Eminescu” din Ipotești;
1977-1986, secretar literar și director al Teatrului de păpuși „Vasilache” din Botoșani;
1986- 1990, director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani;
1990- 1995, publicist și comentator la „Gazeta de Botoșani”;
1995- 1997, directorul publicației „Gazeta de Botoșani”.
A mai funcționat ca specialist în domeniul științelor umaniste-filologie:
– lector la cursurile de jurnalism -limbi străine Finan-Rhaem – Botoșani;
– lector la Colegiul Universitar de stat Botoșani (pedinte de Universitatea „Al.I. Cuza” Iași);
– redactor șef la revista literară „Junimea Moldovei de Nord”.

Din 1990, este membră a Uniunii Scriitorilor din România cât și membră a Societății Scriitorilor Bucovineni și a Uniunii Ziariștilor profesioniști din România. De asemenea este membră fondatoare al Filialei Botoșani al Cenaclului Uniunii Scriitorilor din România și președintă a Filialei Botoșănene a Societății pentru Cultură și Literatură Română din România.
În decursul vremii, pe tărâm literar, are o activitate extrem de laborioasă, colaborând cu o mulțime de publicații periodice din țară și străinătate, cu poezii, proză, articole pe teme culturale, cronici, studii și eseuri, din care voi enumera, sper, pe cele mai importante: Amfitrion, Ateneu, Bucovina Literară, Clopotul, Colloquium, Contemporanul, Convorbiri Literare, Crai nou, Cronica, Dacia Literară, Forum Cultural, Gazeta de Botoșani, Hyperion, Luceafărul, Magazinul Istoric, Oglinda Literară, Orient Latin, Revista Română, România Literară, Septentrion, Tribuna, Lumina Lină New York Magazin, Observatorul (Canada), Caiete de Sud-Est (Franța), Lumina (Iugoslavia) etc.
Deasemeni, o preocupare permanentă a domniei sale a fost aceea a studierii și prezentării în lumina eternității a marelui Luceafăr de la Ipotești, Mihai Eminescu, prin numeroase manifestări culturale, conferințe, comunicări, prelegeri literare și muzicale la care a participat, la nivelul unor adevărate citadele de cultură, cum ar fi:
-Academia Română București și a Filialelor acesteia din Iași și Rădăuți
-Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași;
-Universitatea „George Bacovia” din Bacău;
-Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
-Universitatea de Excelență din Konstanz (Germania);
-Universitatea din Cernăuți (Ucraina);
-Universitatea din Cracovia (Polonia);
-Societatea Academică „România Jună” din Varna (Bulgaria);
-Instiutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, Cenaclul „Mihai Eminescu” (SUA);
-Centrul Cultural Român din Marssillia (Franța);
-Congresul mondial al Eminescologilor, ed. I, Chișinău, 2012.

Activitatea doamnei Lucia Olaru Nenati în domeniul artei, culturii și literaturii române contemporane, în mod inerent nu se oprește aici. Ca o consecință a strădaniei, chemării și talentului său de excepție s-au materializat în opera sa nemuritoare:
1975 – „Cea mai tânără Ecaterină” – plachetă (Ed. „Junimea”, Iași);
1977 – „Drumuri” – poezii (Ed. „Eminescu”, București);
1979 – „Floarea-ntre pietre” – plachetă (C.J.C.E.S., Botoșani);
1979 – „Nesfârșite vămi” – poezii (Ed. „Eminescu”, București);
1982 – „Cochilii cântătoare” – poezii (Ed. „Eminescu”, București);
1983 – „Umbra Casandrei” – poezii (Ed. „Junimea”, Iași);
1985 – „Ucenicia de aur și purpură” – poezii (Ed. „Eminescu”, București);
1989 – „Serpentine” – proză eseistică (Ed. „Eminescu”, București);
1996 – „Singur, sinele meu” – poezii (Ed. „Junimea”, Iași);
2000 – „Coridorul dintre ceasuri” – proză (Ed. „Augusta”, Timișoara);
2000 – „Eminescu” – eseu (Ed. „Geea”, Botoșani, ed. a II-a, rev.și ad.în 2002);
2000 – Casetă muzicală „Cântecele lui Eminescu” (ed. a III-a rev. și ad. la Ed. Agata, Botoșani, în 2012);
2003 – „Arca de frunze” – antologie poetică (Ed. „Augusta”, Timișoara);
2004 – „Cântecele lui Eminescu” – album CD, (cu sinteza cărții „Eminescu.De la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Ed. „Geea” din Botoșani, în colab. cu Foca);
2006 – „Din dor pentru Eminescu” – album CD (studioul Pro-Helvetica, Tipo „Ria”, Botoșani);
2007 – „George Voievitca – viața și opera” – monografie (Ed. „Biblioteca Miorița” Câmpulung Moldovenesc);
2009 – „Poezia colindelor noastre” – album (Tipo „Ria”, Botoșani);
2012 – „Societatea pentru cultură și literatură română în Bucovina” (Ed. Agata, Botoșani);
2012 – „Sentimentul spiralei” – antologie de poezii (Tipo „Moldova”, Iași);
2015 – „Parabola Vulturului” – scurtă proză (Ed. „PIN”, Iași).

Pentru vasta sa contribuție, la îmbogățirea tezaurului literaturii române, cu precădere pentru cercetarea, aprofundarea și punerea în oglindă al marelui geniu de la Ipotești, Mihai Eminescu, pentru care s-a dedicat cu trup și suflet o viață întreagă, în lung de vreme a fost recompensată cu numeroase premii și distincții, din care voi enumera:
1976 – Premiul II pentru poezie la Concursul Național de Literatură, București;
1984 – Brevetul și Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a V-a;
1997 – Premiul pentru eseu la Concursul Național de Literatură „Nihil sine deo”, ediția I, Brașov;
2000 – Diploma la Salonul Internațional de carte pentru copii, Chișinău;
2000 – Decret prezidențial pentru contribuția deosebită la promovarea operei eminesciene;
2001 – Premiul „Eminescu 2000”, acordat de Uniunea Scriitorilor și Jurnaliștilor din Bucovina;
2003 – Premiul Eminescu, medalia „Teiul de Aur”, pentru activitatea și exigeza eminesciană, acordate de Ed. „Geea”, Botoșani;
2004 – Diploma de Onoare, pentru contribuția sa la promovarea culturii române în străinătate și medalia de aur „Crenguța de Tei”- Eminescu – Copou;
2005 – Diploma de Excelență pentru „Contribuția la fondul așezământului muzeal „Mihai Eminescu” și pentru propagarea spiritului eminescian în lume”, acordată de Asociația Română de Patrimoniu din Bucuești;
2008 – Premiul Fundației Culturale a Bucovinei, pentru istoria culturii, Suceava;
2008 – Diploma de Excelență acordată de Primăria Botoșani, pentru promovarea culturii și valorilor spirituale botoșănene pe plan național și internațional;
2008 – Medalia de aur și Diploma aniversară, acordate cu ocazia împlinirii a „50 ani de la înființarea Teatrului Mihai Eminescu”, din Botoșani și „170 ani de Teatru în limba română la Botoșani”;
2012 – Premiul Festivalului Național „Toamna bacoviană”, Bacău;
2014 – Diploma HONORIS CIVIS COMITATUS, un Titlu instituit de FNDC – Fundația editurii Agata, din Programul cadru ,,Identitatea comunitară”, inițiat în 2003, cu scopul de a dezvolta  un model de cultură și educație civică susținut de respectul față de personalitățile cu valențe autentice;
2014 – Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani;
2015 – Diploma și Trofeul „Gala 10 pentru Botoșani”, acordate de Monitorul de Botoșani;
2016 – Medalia de argint „Steaua Nordului”, acordată de Societatea Culturală „Steaua Nordului” din Botoșani;
2016 – Laureată a revistei „Literatură și Artă” pentru poezie, Chișinău.

Se poate afirma fără nici un fel de echivoc faptul că doamna Lucia Olaru Nenati, la ora actuală, prin capacitate, inteligență și râvnă fără egal în domeniul literaturii și nu numai, o așează în vârful piramidei scriitorilor botoșăneni, un adevărat brand al neamului românesc, mai ales în eminescologie. La o simplă lecturare a operei sale literare, lesne se poate desprinde constatarea că personajul în jurul căruia s-a ridicat obeliscul său literar a fost prințul codrilor albaștri de la Ipotești, Mihai Eminescu.

Nu puțini sunt aceia care susțin această realitate, demnă de toată lauda pentru Domnia Sa, care mai bine de jumătate de veac, spiritual vorbind, s-a contopit cu izvorul fără de seamăn al marelui și inegalabilului poet botoșănean, Mihai Eminescu. Elocvent în acest sens este însăși debutul său literar cu poezia „Lui Eminescu”, în revista școlară „Lumina” (1967, Rădăuți).

Iată ce spune și Georgică Manole despre doamna Lucia Olaru Nenati, în ultima sa apariție de carte „Buzunarul cu idei”, apărută în 2017: „Nu-i ușor să vorbești despre Lucia Olaru Nenati. Atât de multe sunt rezultatele sale artistice, gesturile sale în favoarea conaționalilor, în beneficiul zonei septentrionare și pentru românii de pretutindeni, încât e greu să alegi. Profesional vorbind este atât de implicată și corectă, încât a ajuns să deranjeze pe mulți. Lucia Olaru Nenati este un suflet nobil izvorând din intersecția multiplelor talente care s-au cuibărit în trupul său. Am admirat permanent la Lucia Olaru Nenati modul cum și-a gestionat ideile. Puse una lângă alta, s-au transformat în cercetări făcute cu acribie, în poezii veritabile, în eseuri remarcabile, într-un cult pentru Eminescu, într-o prefață de carte, într-un cuvânt la o lansare de carte”.

Sau, cât de frumos o caracteriza însăși Alex Ștefănescu în revista „România Literară” nr. 37/ 2008, legat de activitatea în cercetare a Domniei Sale: „Toate aceste informații revelatoare și emoționante, ca și multe alte asemenea informații, se află într-un volum masiv, cu caracter enciclopedic, publicat nu de mult, de o cercetătoare din Botoșani, Lucia Olaru Nenati, în – Arcade septentrionale. Autoarea, după cum dovedește, printre altele chiar titlul volumului, ne arată un anume patetism, ceea ce o face vulnerabilă într-o lume în care totul se relativizează și persiflează. Dar este un patetism autentic și, în plus, se bazează pe o competență impresionantă în ceea ce privește istoria culturii locale. Lucia Olaru Nenati nu se visează obsesiv în spațiul marilor culturi, așa cum se visează doamna Bovary în sălile de dans cu policandre de cristal de la Paris. Ea are ceva din modestia copacilor care, acolo unde s-a întâmplat să crească, acolo înfloresc și fac fructe, acolo își întind rădăcinile în adâncul pământului și caută substanțe hrănitoare, acolo îi protejează pe oameni de dogoarea soarelui. – Arcade Septentrionale -, este rezultatul unei cercetări de peste 30 de ani și este asimilată unei lucrări strict academice. Se spune că pe unde a trecut, Lucia Olaru Nenati, a cercetat tot, așa că, mai în glumă, mai în serios, circulă butada: < Pe unde a trecut Lucia Olaru Nenati, nu mai găsești nici o informație>”.

În opinia lui Pavel Anghel, Lucia Olaru Nenati este una din cele două logodnice stelare eminesciene. Cealaltă logodnică stelară, nu putea fi nimeni altcineva decât prietena sa de-o viață, Zvetlana Paleologu Marta, care a studiat și cercetat într-o viață de om, opera lui Bacovia.

În microcosmosul scriitorilor botoșăneni, mulți condeieri, printre care și subsemnatul, am gratulat-o cu apelativul de Regină a poeziei botoșănene. În acest context, la data de 20 februarie 2014, când Lucia Olaru Nenati și-a sărbătorit împlinirea a 65 de ani de viață, într-un cadru festiv, respectiv în sala de conferințe a Editurii Agata, din Botoșani, am profitat de acest eveniment fericit al vieții sale, dând glas unei succinte alocuțiuni pe care o redau în întregime:
Mult stimată doamnă Lucia Olaru Nenati și onorat auditoriu: mă bucu nespus că am ocazia de-a participa la aniversarea zilei de naștere a reginei poeziei botoșănene și nu numai. Este un prilej unic, înălțător și angelic, ca la acest ceas aniversar, să putem savura și admira împreună, scriitori și oameni de cultură cât și opera deosebit de prolifică și valoroasă a unui coleg de breaslă. Opera, realizată în zeci de ani și trudă susținută, dusă pe altarul convingerilor sale, că numai prin muncă, talent și har divin, ai dreptul de a ocupa un fotoliu de pluș, în panteonul literaturii noastre naționale.
Acest fapt are o dublă semnificație. Mai întâi una personală a Domniei Sale, că își vede încununată cu succes strădania sa de o viață pe tărâmul înnobilării spirituale a celor dornici și avizi de frumos și cultură literară și nu în ultimul rând, mândria noastră a tuturor, că azi am sărbătorit în deplină efervescență creatoare, un adevărat discipol al Luceafărului nemuritor de la Ipotești. De aceea, în total respect și admirație față de opera sa nemuritoare, cu evlavie și închinare, îi aduc prinosul meu de recunoștință și printr-o succintă poezie:
De ziua ta regină
Cu florile pe masă,
Toți îngerii se-nchină
La aura-ți frumoasă.

Ce-ncununează-n vuiet
Creații literare,
Prin vers, proză și sunetÂ
Mereu atrăgătoare.

Prilej de-ajuns ca cei de față
Să-ți ureze-n sărbătoare,
Numai trandafiri în viață
Cu miresme și onoare.

Ca drept mesager de aur
A atâtor condeieri,
Un adevărat tezaur
Din prezent cât și de ieri.

Nu pot încheia sub soare
Fără a-i ura din suflet,
Noi creații literare
De valoare și răsunet.

Abordarea și redarea cât mai fidelă a operei și trudei de-o viață a Luciei Olaru Nenati, presupune ani de lectură, sinteză și așternerea acestora pe hârtie, în sute de pagini a capodoperei sale literare. Sunt convins însă, că într-o zi, un alt confrate de condei, mai tânăr și vivace, se va încumeta de-a înfiripa o asemenea lucrare, pentru posteritate. În ceea ce mă privește, nu este cazul, nici ca țintă și nici în calitate de cronicar literar, neavând înclinații pentru așa ceva.

Și totuși, în calitate de absolvenți ai aceluiași liceu, astăzi Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, în anul 2007, am apelat la serviciile Domniei Sale, pentru a-mi scrie prefața la un volum de poezie, intitulat „Fulgi de nea”. Pentru a convinge o dată în plus de valoarea și sensibilitatea afectivă a reginei poeziei botoșănene, Lucia Olaru Nenati, vă redau alăturat prefața amintită:

Ovidiu Chelaru sau poezia-goblen

Ovidiu Chelaru vine din dulcea Bucovină unde armonia e o constantă organică. Acolo toate cântă în surdină acompaniind rosturile vieții, muncii, fericirii, traiului comun ori chiar al celui atins de urgiile de tot felul. Și, precum bine știm, parcă spre a încerca tăriile acestor armonii, urgiile n-au fost deloc puține, ci numeroase și diferite precum încercările trimise lui Iov spre a-i măsura credința. Iar când greul lor a fost prea apăsător, amintirea celor suferite a prins și ea relieful catifelat al nostalgiilor, al suferințelor „dureros de dulci”. Se văd aceste reliefuri în amintirile biografice ale autorului notate conștiincios și destoinic într-o carte intitulată „Pe drumul vieții” – memorii, unde se poate afla adiacent și o posibilă explicație  a aplecării sale năprasnice către versificarea oricărui gând, a oricărei trăiri, impresii ori amintiri.
Acest lucru vine nu doar din armonia naturii, dublată de durerea destinului lumii bucovinene, marcată de tragisme incredibile, aproape livrești, ci și dintr-o împrejurare specială, aceea de a fi fost discipol unei școli cu mare vocație formativ literară: Liceul „Hurmuzachi” din Rădăuți, acela care a generat o primă grupare poetică juvenilă, intitulată „Muguri”, adunată în jurul unui poet plecat spre Styx mai devreme decât Labiș sau Mihai Horodnic, nu mai puțin dăruit ca aceștia, ci doar mai puțin cunoscut.
Locul acela despre care redutabilul critic și editor de elită A.D.Rachieru spune că e o „veritabilă placentă poetică” pare a forma după calapod poetic orice cuget sensibil care trece prin filtrul său. Sau, oricum, trezește o veritabilă chemare spre frecventarea și prețuirea literaturii chiar și în cei ce vor urma să facă în viață cu totul altceva decât o carieră literară. Nostalgia realizării și trăirii literare dăinuie îndelung și atunci când rigorile exersării profesionale aducătoare de „nervum rerum legendarum” dispar prin slobozirea către tărâmul de libertate al pensionării, se reafirmă riguros.
Așa se face că Ovidiu Chelaru, fost și vrednic și redutabil piscicultor, dintr-o veritabilă și precoce vocație acvatică, autor al unei prețioase monografii piscicole a zonei noastre (Oameni și locuri, 2005), perfect adecvată capacităților sale creatoare și întru totul legitimată calificativ, se îndreaptă viguros spre vechiul său Violon d’Ingres, cel al poeziei.
Astfel că după ieșirea la pensie autorul nostru scoate cărți după cărți de versuri într-un ritm amețitor ce lasă impresia că omul nu a lăsat nefructificată poeticește nici o zi a pensiei sale de parcă ar vrea să o merite astfel și pe aceasta precum și-a meritat ani de zile leafa sa.
Tot felul de teme se supun versificării sale năvalnice: religioase, etice, meditative, satirice, etc…., adică orice gând sau cugetare par a nu putea să fie spuse decât în formă versificată de parcă ar fi cazul unui alt rege Midas blestemat să nu poată atinge nimic fără să se transforme în vers.
Autorul nu-și pune problema încadrării scrisului său în igorile literaturii contemporane căci știe limpede că a făcut altceva în zecile de ani când aceasta a evoluat și a devenit ceea ce este acum, stadiul expresiei lui fiind acela al scrisului clasic pe care l-a frecventat ca elev, conservat în memoria sa așa precum limba română din insulele lingvistice din străinătate rămâne la stadiul desprinderii vorbitorilor ei de la sânul patriei-mamă.
Dar poate că nici nu e nevoie: poemele sale fiind de o altă categorie, de un alt regn, de un fel de apetență a bălădescului popular, al străvechimilor ce turnau tot ce merita spus și conservat ca informație pentru viitorime în tipar prozodic spre a fi astfel mai bine fixat în memorie precum anticul „amore, more, ore, re” (Probantur amicitiae).
Mai acută și cu mai actuale virtualități este o anume apetență pentru epigramă, satiră și fabulă, care dau uneori roade notabile. Este în orice caz, evidentă existența unei vocații prozodice înnăscute și care, după atâta exersare ostinată, se șlefuiește tot mai mult și se lasă mai lesne către lecturare.
Căci versificarea este pentru Ovidiu Chelaru un hobby, o pasiune, precum ar fi pentru alții colecționarea de timbre sau cutii de chibrituri, ori cusutul goblenurilor. Și, la urma urmei, ce-i rău în asta? Cine n-a admirat minunate goblenuri în care e însumată truda sutelor de ore pline de răbdare și aspirație către frumos? Cu condiția să se noteze undeva discret natura acestei îndeletniciri, spre a nu se produce confuzii, lucrul e la fel de bening ca orice astfel de pasiune ce face timpul senectuții plăcut și folositor.
Și-apoi tentația vreunei eventuale critici de snoabă severitate se oprește deodată în fața gândului că există atâta impostură trufașă, găunoasă dar și profitoare în așa-zisa „poezie modernă” de azi, lipsită de fiorul blândei trăiri autentice care alimentează demersul baladistului nostru sui generis, încât ascuțișul critic se înmoaie într-un surâs îngăduitor. E atât de plină lumea de azi de răutate, de prostie, de ticăloșie, de incultură grosolană, încărcată cu ghiuluri sfidătoare, de patroni analfabeți care cer posibililor angajați să știe două limbi străine plus limba informatică, în timp ce ei abia știu să semneze, dar știu să escrocheze maestru, încât această pasiune pentru punerea tuturor lucrurilor vieții în versuri nu poate fi în nici un caz o culpă, ci doar un mod frumos, inofensiv și activ de-a face anii senectuții mai plini de rost și armonie”.

Drept recunoștință pentru amiciția noastră, în calitate de bucovineni, care ne-am petrecut anii tinereții sub obcinile Bucovinei, pline de legendă, bucurii și de dureri adeseori, voi încheia această scurtă incursiune prin labirintul literar al Luciei Olaru Nenati, prin câteva versuri:
Pentru merite de-o viață în domenii de cultură
O națiune te respectă pe a timpului măsură,
Mulțumită că te are printre mințile de frunte
Având harul să îndrepte multe nedreptăți cărunte.

Ce au pus la cârma țării o plămadă acefală
Ce conduc râul, ramul, doar așa de mântuială,
Timp ce gloata ce flămândă de frumos și adevăr
Tot mai tare se afundă și trăiește în răspăr.

Oare când nemernicia se va da deoparte
Lăsând liber să conducă numai oamenii de carte,
Precum ești mare Lucie, pentru toți deopotrivă
Un model de făurar, o adevărată divă.

22 LON [1024x768]



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5