Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Nicolae CORNESCIAN: STRĂVEZIMI

Nicolae CORNESCIAN

 

 

 

 

STRĂVEZIMI

                                                     … evident, Vladislavei…

***

Stăm aici şi privim lumina. Ca şi cum am fi tocmai
de pe-acelaşi pământ. Plin de cer şi ceva mult prea clar
spre a nu deveni într-o clipă nimic. Împrejur. În văzduhul golit
de culori închegate deasupra vitrinelor cu acvarii,
deasupra nisipului uscat. În ape în care piere luciul înaltului
şi o parte din margini se îmbină în alte întreguri.
Mult mai limpezi decât orice contur existent. Vădite
şi mult mai apropiate de adâncimile ochilor noştri,
de imagini repetate mereu. Imprimate înăuntrul beznei distilate,
ca pe nişte pelicule de sticlă lichidă.  

***

Tot ce priveşti, pot să-mi închipui doar în prezenţa beznei.
Când spaţiul pierde orice dimensiune iluminată
şi nu mai e timp pentru presupuneri deşarte.
Mult mai departe decât tot în ce crezi, cad vitralii în fluviu.
Spintecă aerul întunecat, umbre sfărâmate, înălţându-şi aripile
până la breşa din turn, pe când apa desprinsă de nisipul uscat
ţi se prelinge în vis chiar din visul meu. Tocmai în locul în care
mă văd găsind piatra aruncată spre cer. Grea şi transparentă.
Spărgând fereastra bazilicii. Golul necesar ivirii soarelui
în fiece dimineaţă. Vidul din care se scurge lumina,
doar ca să pot să-mi închipui că poţi să priveşti
tot ce ar trebui să fie prezent. Să existe mereu.
Chiar şi atunci când în toate va fi numai beznă.

***

În tot acest spaţiu nu era nici un loc mai clar decât apropierea
iluminată de privirea ta. Chiar şi-atunci când plecai
şi-n văzduh rămânea acelaşi luciu. Ca şi cum n-ar fi fost tocmai
din aceste dimensiuni, deviate până la margini ce năşteau realul.
Când urcai mai departe. Spre lucori nepătate de umbre.
Înspre acele înalturi ce nu puteau fi surpsinse de reflectări.
Nici de sticla ferestrei, lipsind din oglinzile din antreu.
Şi nici de tavanul cu apă curgând între două suprafeţe
de plastic siniliu. Nici măcar de pereţii de care se izbeau
păsările înserării. Când interiorul se golea de aer şi un gând amintit
îţi confirma prezenţa. Faptul că reveneai doar ca să privim lumina,
să rămânem alături, chiar de nu mai eram poate tocmai aici.

 

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5