Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

CRISTINA CREŢU – TEMPLE DE TREI ZILE

Primit pentru publicare: 11 aug. 2017
Autor: Nicolae ȚĂRANU
Publicat: 12 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

CRISTINA CREŢU –  TEMPLE DE TREI ZILE

(Editura Astralis, 2017)
Autoarea prinde cu uşurinţă cititorul în pagină, chestie de talent, şi ne propune în prozele sale desfăşurate într-un cadru necrezut de palpabil, viu, ca un tărâm virgin care urmează a fi exploatat, cu o istorie salvată şi adusă în actualitate, o lume ce seamănă cu o pictură naivă, o frescă inconfundabilă, inedită, cu personaje pitoreşti folosind un limbaj autentic, specific zonei în care se desfăşoară acţiunea, ajutată de un stil personal, matur deja; ludicul permanent, pronunţat sau subtil prezent, se împleteşte c-un umor tranşant, molipsitor; ancorată spiritual – în parte şi social, în lumea satului căreia încă, îi mai aparţine şi pe care o recuperează cu nostalgie amăruie, dorind s-o evidenţieze şi să şi-o însuşească ca pe-o icoană nepreţuită, de suflet, autoarea –  venind pe urmele unor mari valori ale literaturii române, cu origini teleormănene, începând cu Gala Galaction, Zaharia Stancu, de sub tutela căruia nu s-a desprins, Marin Preda și Ștefan Mitroi, atenție mare la pastiști!, incipient, chiar şi Eugen Barbu –  rămâne totuși o certitudine incontestabilă a unei lumi căreia i s-a dăruit şi pe care o adjudecă cu naturaleţe, o lume ce o propulsează în literatura română ca o speranţă de excepţie a prozei româneşti contemporane.

Cronică din Cârciuma deocheaţilor, semnată de Puiu

După ce s-a dus Iarna dintre noi, Cristina Creţu, bântuită de Blestemul cailor, decupează cu Forfecuţa Perdeaua magică, părăseşte Căsuţa cu poale de mireasă şi se ia după O urmă de muscă, sperând să ajungă la Temple de trei zile, pentru O poză de demult cu O felie de viaţă, şi se alege cu Două mere de aur şi un… Purcel de lapte.



1 comentariu la acestă însemnare

  1. Cristina Creţu spune:

    Mii de mulțumiri! Aleasă prețuire și recunoștință!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5