O MĂRTURIE DESPRE LIMBA ROMÂNĂ ŞI LITERATURA POPORULUI, DUPĂ CHESTIONARUL LUI B.P. HASDEU,
CONSEMNATĂ, CU UN SECOL ÎN URMĂ, DE ÎNVĂŢĂTORUL EMIL OANĂ, ÎN SATUL SÂRBI, PLASA BAŞEU, JUD. DOROHOI

Preocupările pentru cunoaşterea lumii satului, sub multiplele ei aspecte, iniţiate de Hasdeu, Odobescu, Densusianu, datează, în ţara noastră, încă din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, pentru ca, din epoca lui Spiru Haret, ele să devină angajamente constante ale intelectualităţii noastre rurale, cu deosebire, ale învăţătorilor şi preoţilor.
Este indubitabil că astfel de preocupări au cunoscut, încă de atunci, o largă răspândire, de vreme ce ele au fost remarcate şi pe teritoriul actual al comunei Vlăsineşti.

O dovadă în acest sens o constituie „Răspunsurile privitoare la Limba Română şi literatura poporului, după Chestionarul dat de domnul P. Hasdeu – la comuna Sârbi, Plasa Başeu, judeţul Dorohoi”, document aflat în păstrarea Bibliotecii Academiei Române, Fondul „B.P. Hasdeu”, Nr. 3423, jud. Dorohoi, 21 noe. 1907 (transmis nouă, în copie, de eminentul etnolog, Prof. univ. Ion H. Ciubotaru, de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi).

Probabil, însă, că chestionarul respectiv a fost administrat (şi completat) cu mult înainte de data înregistrării, pentru că, la sfârşitul acestuia, alături de semnătura (greu descifrabilă) a celui care l-a completat, este consemnat „clar” numele acestuia: învăţător, Emil Oană şi anul 1885, menţiuni ce se regăsesc în vol. Ion Muşlea, Ov. Bârlea, „Tipologia folclorului”, Bucureşti, 1970, p. 89.

Găsim în acest document mărturii despre obiceiurile şi datinile locuitorilor din acest spaţiu, despre limba vorbită de ei cu un veac şi ceva în urmă, despre cunoştinţele, credinţele şi superstiţiile oamenilor şi alte aspecte ale traiului lor.
Şi, pentru ca cititorul să ştie care, anume, aspecte ale problematicii existenţei rurale au interesat cercetarea reputatului învăţat, prezentăm în continuare, respectând ordinea din chestionar, seria întrebărilor şi răspunsurile – pe care le-am putut descifra –, în măsură să reconstituie acum, oricât de vag, acea etapă din viaţa predecesorilor noştri, trăită până nu chiar prea demult:
……………………………………………………………………………
26. În care cuvinte preface poporul de acolo pe v în h?
R: … vulpe

29. În ce cuvinte… preface pe v în g?
R: … viţel

31. În ce cuvinte… preface pe bi în ghi?
R: … bine

35. În ce cuvinte… preface pe p(i) în chi/che?
R: … piept

37. Cum se rostesc formelor de plural ale substantivelor: lup, popă, dropie…?
R: … lupchi, pochi, drochii.

84. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de viermi?
R: … râmă, cânele babei…
Care sunt cuvintele privitoare la broască?
R: … broască cu covată, broască râioasă, broatecu sau brotăcelu – un fel de broască mică şi de culoare verde…

87. Care sunt numele diferiţilor peşti?
R: … şaran, ştiucă, ochian, costruş, zvârlugă…

89. Cum se cheamă sunetele sau glasul diferitelor fiare sau dobitoace?
R: … boul ragi; calul nechează; oaia zgheară; gâsca gâgâi; raţa ocăeşte; găina cârcâi; câinele latrî; mâţa neaunî; porcii grohăesc; lupul urlî…

91. Care sunt ţipetele sau strigătele vânătorilor, fie în privinţa vânatului, fie în a câinilor de vânătoare?
R: … cu buciumul şi şuierul…

92. Ce fel de nume se dau câinilor de vânat?
R: … ogar, copoi, prepelicar…

94. Care sunt cuvintele privitoare la ciobănie, bunăoară, felurile de locuinţă ciobănească, uneltele obişnuite de către ciobani, vorbe despre păşune, despre brânzeturi…?
R: Locuinţa ciobănească se cheamă stână; ciobanii îşi ţin uneltele trebuitoare în coşmeagă; închisoarea în care ciobanii închid oile la muls se numeşte strungă; locul pe unde ies oile din strungă se numeşte colar; laptele îl mulg în cupă şi din cupă cade în găleată; cupa serveşte ca să nu se stropească ciobanii cu lapte; laptele muls se strecoară prin strecătoare; strecătoarea e aşezată pe hârzob şi hârzobul pe budacă; în budacă se încheagă laptele; se pune apoi în strecătoare şi se frământă deasupra hârzobului, care e aşezat pe budacă, după care se atârnă la cetlău, ca să se strângă boţ; apoi îl scoate din strecătoare şi îl pune pe comarnic;brânza pusă în putină se bate cu brighidăul.

95. Ce nume dau ciobanii vitelor, ca să le deosebească una de alta?
R: … laia, neagra, alba, alba-bâla (care are şi botul alb), pârva (care are puţină lână), cornuta (care are coarne), şuta (care nu are coarne), ciula (care nu are urechi), ţigaia, brumăria, cacera (care are numai picioarele, capul şi coada brumării).

96. Ce fel de numiri se dau pe acolo câinilor ciobăneşti?
R: … dulăul, hoţul, geneul? (cel care are corpul alb şi, la un ochi, are o pată neagră).

102. Cum se numesc deosebitele feluri de câmpuri lucrate şi nelucrate?
R: Pământurile nelucrate se numesc fâneţe, pârloagă şi imaş…; pământul lucrat se numeşte astfel: ţelină, pământ de a doua brazdă, de a treia brazdă; orzişte – unde a fost semănat orz; hrişcelişte – unde a fost semănată hrişcă; mirişte – unde a fost semănat grâu, orz şi secară; ciocălăişte – unde a fost semănat păpuşoi.

104. Cum se numesc, una câte una, deosebitele părţi ale plugului?
R: … grindei, cotiugă, coarne, potâng, cocoş şi otic (cu care se rade plugul de ţărnă).

105. Cum se numesc, una câte una, deosebitele părţi ale căruţei?
R: … roate, osii, perinoace, vârtej, inimă, gemănări, coş, draghini, speteze, leuce, răscoale, proţap, catuşe, cruce, limbi, scară, cercei; jugul, compus din: cerghice, lopăţele şi podhorniţe, un cui lung pus la proţap, aproape de jug…

107. Cum se numesc deosebitele meşteşuguri sau meserii cunoscute pe la ţară?
R: Meseriile cunoscute aici sunt: cojocăria, ciubotăria, croitoria, sumănăria, rogojinăria, rotăria, stoleria, fierăria, chetrăria şi morăritul;

112. Cum se cheamă deosebitele unelte de tors, ţesut şi cusut?
R: … furca, fusul; răşchitorul, vârtelniţa; stativele, suluri, vatale, urzitoare, iţe, spată, talchigi, zăvor, lopăţica, … letcă, suveică…

117. Se întrebuinţează aceleaşi cuvinte când este vorba că mănâncă un om şi când este vorba că mănâncă o fiară sau un dobitoc…?
R: Pe aici se zice, când omul mănâncă, „stă la masă”; „dobitoacele mănâncă”.

131. Ce fel de dansuri, cu cuvintele privitoare la ele, sunt pe acolo?
R: … hora, polca, mazurca, ruseasca; … moldoveneşti, ciobăneşti, sârbeşti, ţigăneşti; ţiitura;

132. Cum se numesc pe acolo deosebitele instrumente de muzică, cu părţile fiecăruia?
R: … scripca, cimpoiul, tilinca şi flautul.

135. Este oare vreun cuvânt deosebit când se vorbeşte despre moarte de om şi un cuvânt deosebit când se vorbeşte despre moartea de dobitoace…?
R: … când moare un om, se zice „a murit un om”, „a trecut din viaţă” sau „a adormit de somnul de veci” sau „a adormit de veci”, iar când moare un dobitoc, se zice „a pierit un dobitoc”.

141. Cum priveşte poporul eclipsa sau întunecarea soarelui sau a lunii şi ce povesteşte despre acestea?
R: Când este întunecare de soare sau de lună, poporul zice că le mănâncă vârcolacii;

142. Ce sunt vârcolacii, după credinţa poporului, şi cum se mai cheamă ei?
R: Poporul zice că vârcolacii sunt nişte şerpi, care sunt suiţi în cer pe tortul tors de femei la lumina lunii.

143. Cum înţelege poporul aşa-numitul deochi şi ce povesteşte în această privinţă?
R: Despre deochi, zic oamenii că unele mame întorc copiii de la ţâţă şi acei copii, când ajung mari, au puterea magică de a-i îmbolnăvi pe cei asupra cărora îşi îndreaptă privirea.

163. Poporul de acolo povesteşte ceva despre oamenii roşii şi ce anume?
R: … oamenii roşii sunt cei mai răi la inimă.

165. Care sunt pe acolo cuvintele în privinţa bolilor la om?
R: …, lungoare, … orbalţ, … gâlci, friguri şi vătămătură.

173. Ce zice poporul despre fiecare zi a săptămânii, adică le socoteşte pe toate deopotrivă ori face între ele vreo deosebire?
R: … lune, miercurea şi vinerea, nu mănâncă de frupt, ba, unii nu mănâncă în aceste zile.

176. Care dobitoace şi păsări socoteşte poporul de acolo că sunt mai plăcute lui Dumnezeu?
R: … rândunelele, lăstunii, cocorii şi cocostârcii sau berzele.

177. Poporul priveşte chiar ca sfinţi Soarele şi Luna?
R: … numai pe Soare îl priveşte ca sfânt, căci adesea zice că răsare „Sfântul Soare” sau… „popuşoi frumos ca Sfântul Soare”.

178. Ce sunt, după părerea poporului de acolo, Zorilă şi Murgilă?
R: … Zorilă zice la boul ce este fătat în zori de ziuă şi Murgilă, la boul fătat în amurgul serii.

179. Cum îşi explică poporul căderea stelelor?
R: … atunci când cade o stea, moare un om.

184. Ce înţelege poporul prin „fapţi”, punerea… cuţitului şi darea de argint viu?
R: … prin „fapţi”, se înţelege „draci”, trimişi prin descântece la acel căruia vrea să-i facă rău cineva; despre darea de argint viu şi punerea cuţitului, poporul de aici nu povesteşte nimic.

186. Ce este Mama Pădurii?
R: … închipuirea unei femei…, căreia îi mai zic şi Stima Pădurii.

191. Ce este Vântul turbat?
R: … un vânt rău, ce bate în unele timpuri ale anului şi, atunci, unele animale turbă; … când dorm oamenii afară şi se îmbolnăvesc, se zice că a dat un vânt rău peste ei…

193. Ce crede poporul despre curcubeu?
R: … că este semn de ploaie.

194. Ce este rodul pământului?
R: … este o plantă sălbatică ce are nişte frunze late ca la rogoz; creşte prin fâneţe şi arată care grâu de vară se face în acel an mai bun.

199. Ce este ceasornicul casei?
R: … Oamenii zic precum că la unele case este în perete o musculiţă care bate din aripi când în casă este cald şi ei o numesc ceasornicul casei.

203. Cum îşi explică poporul ieşirea cu plinul şi ieşirea cu deşertul?
R: … cel căruia îi iese cineva înainte cu plinul (cu găleata plină cu apă) îi va merge bine şi celui căruia îi iese cu găleata goală rău îi va merge.

204. Ce este Spiriduşul?
R: Oamenii de aici zic că Spiriduşul este dracul.

Oricât de puţin însemnată ar părea tematica acestui chestionar, el salvează de la uitare şi informaţii interesante despre limba şi cultura celor care, cu mai bine de un secol în urmă, au trăit şi trudit pe aceste meleaguri. Într-un mod mai concis, am prezentat aceste informaţii şi în vol. II al „Monografiei Comunei Vlăsineşti. Dăinuiri etno-folclorice”, Ed. Agata, Botoşani, 2007.

Acum, însă, trecând mai uşor peste dificulatea descifrării scrisului, am reuşit să clarific, în mai mare parte, conţinutul chestionarului, în care scop am adaptat, totodată, reproducerile din cuprinsul acestuia la ortografia actuală, exceptând doar acele cuvinte şi expresii care au o mai mare valoare sugestivă în forma lor arhaică.
Procedând astfel, am evitat comentarea textului, preferând să i-l ofer cititorului aproape aşa cum l-a scris învăţătorul Emil Oană din satul Sârbi, comuna Vlăsineşti în anul 1885.