Preluat cu grijă din formatul tipărit al revistei Luceafărul, Serie nouă, Anul I/IX, Nr.1(101), mai 2017.

Polemica revistei

1.Opinie contradictorie, text semnat de G. Dorian și publicat în nr. 20/21 al rev. Luceafărul de dimineață, București, 2011:

Revista „Luceafărul” se adună într-un mănunchi de 1000 de numere. Nu este puţin. Dar unii mai pretenţioşi ar spune că nu este nici mult. Cum revista a apărut, cu intermitenţele de rigoare, acelea dictate de anumite vacanţe, săptămînal, o simplă socoteală ar scoate cam douăzeci şi cinci de ani de apariţie. Cum însă avem în vedere seria nouă a revistei, după „raptul” admis de legile ciudate din România, cînd revista, printr-o tenacitate a unor veleitari din Botoşani, care au preluat fostul Centrul de Librării, căruia i-au dat numele de S.C. „Luceafărul” S.R.L., au trecut în suma activităţilor şi editarea unei reviste „Luceafărul”, destoinicii intelectuali de acolo descoperind abia după aceea că pe piaţa revistelor literare din România există deja o revistă „Luceafărul”, însă neînregistrată la OSIM, aceasta a trebuit să se re-denumească „Luceafărul de dimineaţă”. Şi aşa i-a rămas numele! Însă un brand al revistelor literare de la noi a trebuit să se transforme într-un produs amatoristic, şi asta din cauza unor ambiţii prosteşti, care au ţinut ca musai la Botoşani să apară o astfel de revistă. Însă desăvîrşitul anonimat al „revistei” botoşănene, la care contribuie în mod exclusiv cei care semnează, vine ca o răzbunare a ceea ce s-a întîmplat. În timp ce revista „Luceafărul de dimineaţă”, condusă acum de criticul literar Dan Cristea, este una din cele mai vii reviste literare de la noi, ale cărei pagini sunt deschise valorilor din întreaga ţară şi nu numai. Acest lucru îi conferă revistei valoare, valoare ce se adaugă la o tradiţie de care această revistă se bucură. De-a lungul timpului cele mai mari nume ale literaturii române au semnat în această revistă, iar acum, în seria nouă, politica editorială ţine numai şi numai de criteriile valorice, ilustrînd o viaţă literară în care-şi regăsesc existenţa în faţa cititorilor scriitorii români aflaţi în plină forţă creatoare. Îi doresc, la acest număr aniversar, revistei „Luceafărul de dimineaţă” şi echipei redacţionale, viaţă lungă şi să ne vedem cu toţii semnînd şi în numărul 2000!
*
2.Un răspuns, de început

,,Luceafărul” a devenit brand datorită valorii creației eminesciene, recunoscută pe plan universal, și nu datorită unor oportuniști din capitală, care au dus ,,brandul” spre un partid anume. Și nu trebuie să fiu greșit înțeles, sper, că, zicând ,,oportuniști”, nu m-am referit la fondatorii revistei literare Luceafărul sau la acei creatori din spațiul literar (USR) care au preluat ,,brandul” de la botoșăneni.
Un ,,brand” istoric sau teritorial (zonal) clădit cu migala și răbdarea unei comunități nu poate fi răsturnat de o marcă înregistrată la OSIM. Chestia cu OSIM-ul e o găselniță inadecvată pentru ca unii să-și susțină acțiunea detractoare. Și nu mă refer ne-apărat la opera lui Eminescu, ci la confuzia creată de-a lungul timpului privind data nașterii, locul nașterii și, apoi, toate cele care țin de ținutul Botoșanilor și a oamenilor care își duc traiul aici.
Dar, există diferite și felurite moduri de a jigni memoria lui Eminescu și a celorlalte personalități de seamă pe care le-a dat Botoșaniul. Recent, presa locală (Florentina Toniță) a semnalat o aberație a unui siretean, mitocănia la care a ajuns de a jigni o comunitate întreagă.
Ceea ce am expus alăturat, în stânga, cum privim foaia, (expun criptograma paginii, mai jos) este scris și  publicat de un botoșănean, în 2011. Este un exemplu edificator al unei modalități detractoare.
Noua serie a revistei botoșănene, care de la început nu s-a declarat revistă literară, ci revistă de cultură, educație și atitudine civică, prezentă acum în această formă tipărită, va îndrepta erorile ce țin de îndepărtarea activității redacționale de la declarația fondatoare din ianuarie 2009.
Deschidem iureșul polemicilor principiale, începând cu fiecare număr din cele următoare, dovedind cu fapte și argumente ce facem noi și ceea ce fac alții. Noi contribuim la educația culturală în masă, promovând și naivități, poate, dar nu contribuim la segregarea culturală.
Elitismul în cultură înseamnă segregație și e discriminare indubitabilă!

Cu plecăciune cititorilor!
Ion Istrate