Jan TRISTEA

provocări dinspre nuferi

nu am fost vrednic
să aleg
cum și când să mă nasc
dar cutezat-am
viața s-o-nțeleg
atent
ca să nu supăr
albastrul albului din lac
și calul liber să mi-l pasc
pe pajiștea c-un nufăr

în decembrie înspre sfârșit
voi provoca ninsori
și c-un șuvoi imaculat
să astup nufărul alb
și petalele mânjite
ale nufărului galben
la statuie
un graden
să fie
iar
c-un aflux
din înghesuirea hematiilor
o gârlă a inimii
învinsă de dor
să acopăr nufărul cel roșu

cu albul din omătul
sacului strunit
se spulber fulgii strop cu strop
și calm
și încet să îngrop
nuferii albi
galbeni sau roșii

viața
am fost capabil s-o înțeleg
atent
ca să nu supăr
albastrul negrului din lac
încărcat c-un nufăr
dar n-am fost vrednic să înțeleg
de ce
numai odată să mă nasc