Primit pentru publicare: 13 iul. 2009
Autor: Prof. Chirica BEȚIANU

Actualizat: 16 sept.2016
Editor: Ion ISTRATE

      

Revista Moldovei

---

Comitetul de redacţie al revistei era format din Tiberiu Crudu (profesor), director la Şcoala Normală; secretar de redactie Răutu N. N., profesor la Şcoala Normală; Chiricuţă Toma – profesor; Halunga Octav – profesor; Popescu Constantin-avocat. Întâiul număr din ,,Revista Moldovei”, apare la 1 mai 1921.1

În general revista va continua programul revistei ,,Junimea Moldovei de Nord”.

,,Primul cuvânt. Sunt nevoi culturale adânci şi deosebite în toate ţinuturile care alcătuiesc România Mare. Aceste nevoi însă rămân de multe ori necunoscute celor ce alcătuiesc falanga luptătorilor culturali ai neamului care, de obicei se strâng în capitalele vechi ale ţărilor unite. Acolo, fireşte, ei se îngrijesc de mişcările mari, generale, lăsând la o parte ce e regional ori local. Şi totuşi sunt producţii şi năzuinţe localnice atât de preţioase încât ele pot caracteriza un întreg ţinut, dând o lumină şi o putere nouă în mâna diriguitorilor sufleteşti ai naţiei”.2

În paginile revistei se vor publica multe articole inspirate de realizarea aspiraţiei de veacuri a tuturor românilor, întregirea ţării, punându-se în prim plan îndatoririle ce-i revin culturii, intelectualităţii, în România Mare, care trebuie să se ridice cu condeiul şi cu dragostea de ţară, cu creaţiile literar artistice, la înălţimea momentelor istorice. Să slujească ţara pentru a se consolida spiritual, să capete unitate deplină şi în domeniul culturii si artei, pentru că, susţin întemeietorii revistei, numai cultura poate face un popor puternic, care nu poate fi asimilat niciodată, nu poate să fie cucerit. ,,Nu neamurile musculoase şi înarmate până în dinţi, purtate furtunatec de patima prăzii, au dăruit istoriei, pagini de glorie, ci naţiile şi rasele, îndrăgostite de muncă, care s-au strâns roiuri în jurul adevărului şi în pace au clădit fagurele culturii. Neamurile barbare, chiar atunci când au năvălit peste cele culte, au cucerit de fapt numai pământul lor. Neamurile culte le-au cucerit însă, ceea ce face adevărata putere a unui neam: le-au cucerit sufletul, prin cultura lor; exemple destule ne dă istoria, numai de ştim citi in paginile ei”.3

Intelectualii botoşăneni erau conştienţi că reprezintă o mica părticică din forţa spirituală a neamului nostru, dar conştienţi că îndatoririle ce le revin sunt mari şi contribuţia pe care pot să şi-o aducă la ridicarea spirituală a Moldovei de Nord, este de neînlocuit, de acea revistă, încă din primul ei număr, face un apel călduros către toţi oamenii de cultură şi artă, toţi intelectualii botoşăneni. ,,Orice energie românească, fie ea oricât de umilă, este datoare să se verse în matca adâncă şi unică a culturii neamului. Să nu-ţi dispreţuieşti puterea chiar dacă ea este mică şi neînsemnată, ca a unui strop de apă. Nu uita că nourii rodnici se adună din aburii invizibili pe care-i trimit brazdele în sus către cer. Şi iarăşi înţelege că ploaia cea dulce care îngraşă pământul e de acolo, din înălţimile curate, care i-a strâns pe toţi, se revarsă peste noi. Aceasta-i porunca vremii: să ne strângem cu toţii din acelaşi hotar în solidaritatea muncii creatoare de cultură”.4

Oricine putea publica în revistă. Sunt edificatoare rândurile de mai sus pentru a înţelege profilul şi conţinutul revistei.

În acelaşi timp ca şi ,,Junimea Moldovei de Nord” şi aceasta revistă se pune la dispoziţia tuturor celor ce vor să scrie, cu condiţia să ocolească domeniul politic. Şi pentru a da prilej la cât mai mulţi de a porni la fapte, noi le punem înainte această revistă în care orice domeniu poate fi atins si cercetat, afară de cel politic, de care ne vom feri cu totul spre a nu se vârî între noi dezbinare si vrăjmăşie”.5

Cu toate astea revista are o poziţie militantă, înaintată, care combate elitismul din literatură, din artă, consideră că Unirea va redeştepta toate energiile creatoare ale întregului popor, din rândul căruia în viitor se vor ridica noi scriitori, nu numai din anumite clase sociale. ,,Prin realizarea unităţii naţionale, debitul sufletului românesc e considerabil. Apa a umplut complet matca. Scriitorii de mâine vor fi primii urmaşi ai poporului întreg, nu numai a unei clase”.6

Mişcarea culturală din oraşul si judeţul Botoşani, răvăşită în timpul războiului cunoaşte în primii ani după Unire o puternică efervescenţă şi este pornită din iniţiativa locală şi urmăreşte răspândirea unei culturi proprii neamului nostru, la stadiul său de evoluţie şi potrivit împrejurărilor în care se găsea .

,,Revista Moldovei” joacă un rol important în dinamizarea energiilor intelectualităţii locale, făcându-şi un crez din agitarea şi sprijinirea nevoilor culturale regionale, ,,întrucât afirmarea puterilor de iniţiativă locale, devine o necesitate, cu atât mai imperioasă cu cât prea numeroase probleme solicită conducerea supremă a ţării, după Unire”.7

De fapt, sigur, guvernele care se succedau în primii ani după Unire, la perioade foarte scurte, nu aveau timp să se ocupe de toate regiunile ţării şi cele mai îndepărtate rămâneau uitate. De aceea, colectivul revistei, conştient de această situaţie, face deseori în paginile sale îndemnuri către intelectualitatea locală. ,,În oraşul nostru, izolat economiceşte, deşi situat într-o regiune bogată, a început după război o vie mişcare culturală , condusă de un număr prea restrâns de intelectuali. Vremea, împrejurările cer să se prindă în hora atât de înălţătoare a culturii, toţi cei luminaţi”.8

,,Revista Moldovei” în paginile ei prezintă articole, recenzii, prin care urmăreşte să popularizeze în rândul locuitorilor, în atmosfera de puternic patriotism după Unire, originea daco-romană a poporului român, combate teoriile reacţionare. În numărul 1 al revistei din anul 1926, este prezentată recenzia volumului I din ,,Originea Romanilor” de Alexandru Philippide şi comentate pe larg argumentele autorilor, care demonstrează originea daco-romană a poporului nostru si combate afirmaţia că romanizarea ar fi avut loc în sudul Dunării, iar Dacia n-ar fi avut nici un rol în acest proces, conchizând că aceasta este o încercare de reînviere a teoriei reacţionare a lui Roesler.

De asemeni revista militează pentru promovarea culturii naţionale, a literaturii româneşti, foarte important pentru perioada respectivă, întrucât se păstra tradiţia cosmopolită de a se forma intelectualitatea din clasele suspuse la şcoala franceză si germană.

Existau preocupări consecvente, pentru popularizarea literaturii româneşti, înfiinţarea de biblioteci la care să aibă acces toţi locuitorii. Iată ce scrie publicistul Aurel I. Ghiorghiu, în articolul ,,În plină ofensivă culturală”: ,,Am dinainte o statistică pe cât de interesantă pe atât de crudă. Pe un sfert de foaie de carte, câteva linii încadrează o sumă de cifre care sintetizează toată mişcarea noastră culturală din ultimul timp. O rubrică specială este rezervată bibliotecilor, o alta tipăriturilor, cărţi si diferite publicaţiuni. Cifre, cifre, multe. Stau mult şi le privesc, căci , dacă ar fi să ne judecăm cultura după cum ne arată aceste cifre ce citim şi numărul de biblioteci puse la îndemâna mulţimii, ne-am înspăimânta, văzând cât de înapoiaţi ne găsim faţă de multe state… Că se citesc aproape de două ori mai mult cărţile franceze şi germane în special, decât cele româneşti. Că în teritoriile noi această disproporţie este şi mai mare; că în Ardeal sunt biblioteci publice, unde procentul cărţilor româneşti faţă de cele străine este de 4 %”.9

Iată de ce mişcarea culturală după Unire a fost un fenomen obiectiv, necesar, care trebuie studiat cu toată atenţia, pentru a-i înţelege conţinutul, urmările şi rolul jucat în consolidarea naţiunii noastre, a României, ecoul în timp, rădăcinile pe care le-a sădit in toate regiunile şi provinciile româneşti. Şi mai ales, aici în Moldova de Nord, care are un specific aparte, lucrul acesta trebuie extins şi aprofundat.

      -va urma –