Rezultate ale introducerii instrumentelor TIC în educaţie

de Olimpius Istrate 
31 octombrie 2011

Dezvoltate iniţial pentru mediul de afaceri sau pentru a veni în întâmpinarea unor nevoi de socializare şi loisir, multe aplicaţii digitale îşi găsesc loc şi în spaţiul educaţiei, devenind ulterior obiectul unor programe specifice care le promovează şi le instituie ca instrumente sau metode didactice. În continuă înnoire, instrumentele TIC transformă mereu câte ceva în educaţie, într-o măsură mai mică sau mai mare, purtătorii acestei schimbări fiind cadrele didactice, elevii, părinţii, companiile, media, decidenţii din învăţământ.
Efectele majore şi rezultatele iniţiativelor ad-hoc sau ale programelor dezvoltate la nivel naţional pot fi urmărite doar în perspectivă, constând în cea mai mare măsură în creşterea accesului la educaţie, contribuţii la inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor, creşterea competitivităţii economice la nivel naţional, cetăţeni mai responsabili, mai educaţi şi mai pregătiţi pentru provocările culturale, personale şi profesionale ale secolului XXI. 

Permisiv şi rezistent la schimbare în acelaşi timp, sistemul de învăţământ incorporează, cu o întârziere specifică, acele elemente care îşi dovedesc valoarea în timp – însă pentru aceasta multe dintre ele trebuie încercate şi apoi abandonate – cu un cost variabil de resurse de timp sau financiare. Renunţarea la instrumentele şi practicile inutile (sau cu valoare insignifiantă raportat la efort) poate surveni ca urmare a insatifacţiei practicienilor, însă şi în urma invalidării din partea comunităţii academice din domeniul ştiinţelor educaţiei.

Analize tematice asupra rezultatelor proiectelor europene de elearning, în scopul evidenţierii impactului utilizării noilor tehnologii în educaţie la nivelul accesului la educaţie, angajabilităţii şi dezvoltării personale au fost derulate în 2005-2006 (Aceto et alii) şi finalizate cu câteva concluzii pe care le prezentăm pe scurt în cele ce urmează. Evaluarea a constat într-o meta-analiză a rapoartelor europene în domeniu, pentru a evidenţia efectele programelor sectoriale de sprijin ale Uniunii Europene din ultimii ani.
Contribuţia elearning la eforturile de îmbunătăţire a accesului la educaţie a fost circumscrisă prin următoarele rezultate ale analizelor amintite (Aceto&Dondi 2006, pp. 6 ş.u.):

Este destul de răspândită convingerea că utilizarea noilor tehnologii are drept rezultat mai multe oportunităţi de acces la educaţie în general. Însă nu există suficiente date certe despre efectele benefice asupra categoriilor defavorizate.

• Accesul sporit la educaţie vizat de diverse studii se referă în principal la aspecte precum calitatea conţinuturilor învăţării şi la transmiterea cunoştinţelor (de către cadre didactice mai bine pregătite). Este de remarcat faptul că rolul TIC – atât în ceea ce priveşte software mai bun pentru educaţie sau echipamente TIC – a fost considerat mai puţin important.
• În considerarea oportunităţilor pentru educaţie, învăţarea în echipă sau în grup cu ajutorul noilor tehnologii este încă privită ca fiind mai puţin eficientă decât învăţarea individuală.
• Elearning are încă de realizat progrese serioase pentru a depăşi problemele referitoare la oferirea de suport în învăţare şi pentru a-şi îmbunătăţi calitatea conţinuturilor şi evaluării.
• Elearning în sine nu poate fi considerată soluţia pentru toate dificultăţile la nivelul programelor sau sistemelor de educaţie şi în mod cert nu este de ajuns pentru promovarea accesului la educaţie dacă nu este asociată cu o viziune clară, cu o strategie adecvată şi cu politici incluzive care să integreze şi alte aspecte.
• Este absolut necesară o abordare realistă a sustenabilităţii programelor: evaluări sumative la intervale scurte conduse de argumente ale sustenabilităţii economice au determinat şi vor determina încetarea multor programe de elearning.
• Activităţile de elearning ar trebui să fie orientate către „a face învăţarea mai atractivă” în special pentru cei care nu sunt obişnuiţi să înveţe.
• Beneficiarii şi principalii vectori ai dezvoltării programelor de elearning ar trebui consultaţi nu doar în faza de pilotare, ci şi în proiectarea situaţiilor educaţionale care implică utilizarea TIC.

Rezultatele analizelor asupra cercetărilor semnificative în ce priveşte contribuţia elearning la creşterea şanselor de inserţie pe piaţa muncii – sau angajabilităţii absolvenţilor – pot fi rezumate astfel:

• Elearning este în sine considerată foarte eficientă pentru dezvoltarea abilităţilor celor încadraţi în muncă, şi mai puţin ale celor care intră pe piaţa muncii sau ale categoriilor de risc în ce priveşte excluziunea socială. În orice caz, sunt necesare investigaţii mai serioase în ce priveşte eficienţa investiţiei în elearning orientate către creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii.
• Activităţile de elearning sunt considerate mai potrivite pentru formarea competenţelor de bază şi tehnice decât pentru competenţe transversale.
• Un potenţial semnificativ este întrezărit pentru elearning în prezentarea achiziţiilor învăţării (e-portfolio).
• Concentrarea cercetărilor şi practicilor către „elearning de calitate” va conduce probabil la îmbunătăţirea soluţiilor de tip elearning şi, în ultimă instanţă, la îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii a celor care beneficiază de programe de educaţie cu ajutorul noilor tehnologii.
• Valorificarea experienţelor de succes din educaţia formală şi nonformală care au avut loc prin elearning poate conduce la îmbunătăţirea noilor programe orientate către creşterea şanselor de angajare.

Punctele cheie rezultate din analiza relaţiilor dintre elearning, cetăţenie şi dezvoltare personală constau în următoarele concluzii:

• Există convingerea puternică la nivelul practicienilor că elearning are un impact pozitiv în creşterea toleranţei şi nivelului de acceptare a grupurilor în situaţii de risc.
• Autonomia în învăţare este privită ca unul dintre principalele avantaje ale elearning în ce priveşte dezvoltarea personală.
• Concepţia dominantă este că elearning poate contribui semnificativ la dezvoltarea cetăţeniei participative şi a practicilor de învăţare pe parcursul întregii vieţi.
• O cheie de boltă a recomandărilor pentru politici şi practici se referă la evitarea neglijării factorului uman în definirea proceselor de învăţare cu ajutorul noilor tehnologii. Aceasta înseamnă concentrarea investiţiilor, cercetării şi practicii către două arii prioritare: posibilitatea de personalizare a parcursurilor de învăţare în elearning şi „umanizarea” procesului de elearning, concretizate în dezvoltări în arii precum integrarea elementelor bazate pe joc, posibilităţi noi pentru interacţiune şi pentru participare la decizie din partea celui care învaţă, aspecte de învăţare socială în cadrul programelor de elearning.

Impactul pe termen lung al programelor de elearning este considerat de unii autori rezultatul care merită într-adevăr atenţie şi singurul care nu este suficient explorat.
Diferenţa dintre durata unui mandat politic (4-5 ani) şi orizontul lung de timp în care acest tip de efecte apar (10-20 de ani) este de multe ori un impediment pentru decizia politică în favoarea unei investiţii majore în echipamente, formarea specifică a cadrelor didactice, soft educaţional, conectivitate, schimbări specifice în curriculum. Însă, din diverse motive precum nevoia de a urma tendinţele internaţionale, necesitatea clar identificată de modernizare, presiuni sociale etc., mai toate reformele educaţionale ale ultimilor ani au inclus şi o componentă de TIC mai mult sau mai puţin bine definită, necesară sau armonizată cu celealte componente.

Uneori, decizia de investiţie în programe de elearning este luată nu strategic, în aşteptarea efectelor pe termen lung, ci ca o măsură ameliorativă şi de aliniere la practicile internaţionale, câteodată în urma presiunilor socio-profesionale şi a nevoii de a avea o reacţie. Cu toate acestea, în discursul public sunt amintite beneficiile generale şi relativ difuze, am spune, în măsura în care sunt efecte ale altor influenţe, programe sau componente. Spre exemplu, ca urmare a observaţiilor constante privind deteriorarea calităţii sistemului de educaţie din Columbia, prin lansarea programului Revolución Educativa, obiectivul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost nu numai de a îmbunătăţi rezultatele elevilor la teste, ci şi de a transforma modul în care aceştia învaţă şi a-i sprijini să gândească în mod critic şi să înveţe pe tot parcursul vieţii (Light 2007, 2009).

Oricum, impactul pozitiv asupra nivelului economic şi calităţii vieţii este un efect indirect, de multe ori, al programelor care introduc TIC în educaţie cu scopul de a ameliora rezultatele şcolare sau de a facilita activitatea cadrelor didactice (deci fără a-şi asuma obiective al căror grad de realizare nu îl pot estima). De exemplu, competenţele de utilizare a noilor tehnologii dobândite de elevi ca efect secundar al unui program prin care softuri educaţionale sunt utilizate pentru predare-învăţare se pot dovedi esenţiale pentru parcursul profesional ulterior al elevilor beneficiari, ceea ce conduce, în cazul programelor semnificative la nivel naţional, la creşteri economice observabile şi măsurabile pe termen lung şi foarte lung. Însă puţine studii sunt contractate pentru a estima efectele în acest plan. În plus, evaluări specifice sunt foarte dificil de realizat din diverse motive: dificultăţi metodologice, costuri mari pentru evaluări longitudinale, interes doar pentru rezultate imediate etc.

Efectele benefice pe termen lung ale programelor de introducere a noilor tehnologii au intrat deja în uzanţa discursului public, iar estimări generale asupra rezultatelor nu mai au nevoie de argumente nici măcar în studii şi rapoarte (cvasi-)ştiinţifice: „În România, următoarea generaţie va beneficia de competenţele TIC necesare, văzute de guvern ca o componentă esenţială a modernizării economiei naţionale.” Şi: „Un scop atins de programul Euro200 este asigurarea accesului la educaţie pentru copiii defavorizaţi socio-economic, prin utilizarea elearning.” (Economist Intelligence Unit -The Economist, 2009).
După cum se precizează într-un raport al UNESCO, „Tehnologiile informaţiei şi comunicării pun în mişcare noua economie, iar capitalul uman reprezintă combustibilul din acest punct de vedere. De fapt, revoluţia TIC a transformat cunoştinţele într-o resursă competitivă. În această eră economică, prosperitatea depinde mai mult de “minţi” şi nu de “muşchi”, iar valoarea este creată prin cunoştinţele celor care lucrează şi prin învăţare continuă.” (Chinien, 2003)

Bibliografie:

Aceto, S. & C. Dondi (ed.). Evolving elearning. HELIOS Yearly Report 2005-2006. Brussels: Menon Network EEIG, 2006.
Chinien, Chris. The Use of ICTs in Technical and Vocational Education and Training. Moscow: UNESCO Institute for Information Technologies in Education, 2003. (Online: http://unesdoc.unesco.org/images/0013/001330/133024eo.pdf)
Commission of the European Communities. European benchmarks in education and training: follow-up to the Lisbon European Council. Brussels, 2002.
Commission of the European Communities. The concrete future objectives of education system. Brussels, 2001.
Economist Intelligence Unit (The Economist). Closing Digital Divide. London, 2008.
European Commission, Directorate-General for Education and Culture. Basic Indicators on the Incorporation of ICT into European Education Systems. Facts and figures. 2000/01 Annual Report.
European Commission, Directorate-General for Education and Culture. ICT in education and Training. Progress Report. Brussels, November 2003.
Light, Daniel & Manso, Micaela. 1) An Educational Revolution to Support Change in the Classroom: Colombia and the Educational Challenges of the Twenty-First Century 2) Educational Collaboration: An Experience Involving the Colombian Ministry of Education and Intel 3) Policy Futures in Education article. New York & Buenos Aires. 1) May 2007, EDC; 2) September 2007, 3) Volume 7, Number 1, 2009.

  iTeach: Experienţe didactice
– o revistă pentru educaţie şi educatori –